Aeroportul Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 2 milioane în anul 2019

Aeroportul Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 2 milioane în anul 2019

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 2 milioane în anul 2019

Cluj-Napoca, 04 septembrie 2019:  Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit astăzi pasagerul său cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2019. Acest prag semnificativ de pasageri este atins anul acesta cu trei zile  mai repede,  comparativ cu anul 2018, ca urmare a unui trend pozitiv de creștere a traficului aerian din primele 8 luni ale anului.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj atinge pentru a treia oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic, realizare deosebit de importantă ce se datorează atât strategiei de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, cât și extinderii rețelei de rute respectiv a numărului de operatorii aerieni.  

Pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2019, a fost transportat anul acesta de către operatorul aerian Blue Air, pe zborul său cu numărul 0B 3756 de la Dublin la Cluj-Napoca. Norocosul pasager, a fost selectat în timpul călătoriei sale spre Aeroportul Internaţional Cluj și premiat în prezenţa reprezentanților companiei aeriene, reprezentanţilor Consiliului Județean Cluj,  a reprezentanţilor celorlalte autorităţi locale şi instituţii sau organizaţii partenere, respectiv a reprezentanților mass media.

Directorul General al companiei aeriene Blue Air, doamna Oana Petrescu, a precizat cu această ocazie: „Suntem încântați să celebrăm acest eveniment alături de partenerii noștri de la Aeroportul Internațional Cluj. Evenimentul de astăzi este rezultatul pasiunii comune pentru zbor și călătorii. Până acum, peste 1 milion de pasageri Blue Air au fost întâmpinați de acest aeroport, iar numărul este în continuuă creștere. Compania noastră este în plin proces de îmbunătățire a serviciilor și comunicării cu pasagerii. Și ne bazăm pe buna colaborare cu reprezentanții Aeroportului din Cluj pentru a dezvolta și mai mult calitatea serviciilor”.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, domnul Viorel Federiga a declarat cu ocazia acestui eveniment: „Aeroportul Internaţional Cluj depăşeste iată pentru al treilea an consecutiv pragul de 2.000.000 pasageri ceea ce nu poate fi decât o confirmare a unei dezvoltări solide a traficului său de pasageri. Este o realizare deosebită pentru primul aeroport regional al ţării şi un argument suplimentar de continuare a eforturilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, pentru depăşirea de noi şi noi recorduri în fiecare an.”

Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, a precizat următoarele: „An de an, Aeroportul Internaţional Cluj, reuşeşte să îşi depăşească limitele şi să atingă noi recorduri de pasageri. Anul acesta, în lunile iulie şi august au fost depăşit pragul de 300.000 de pasageri lunar, o premieră pentru un aeroport regional din România.  Pragul de 2.000.000 de pasageri înregistraţi este o confirmare a unei creşteri susţinute a organizaţiei, care ar nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Consiliului Judeţean Cluj sau fără un mediu academic, cultural sau de afaceri extrem de bine dezvoltat la Cluj-Napoca. Nu în ultimul rând doresc să mulţumesc companiei Blue Air şi tuturor pasagerilor noştri care au contribuit de-a lungul timpului la povestea de succes care este: Aeroportul Internaţional Cluj.”

Share this post